Rânca

by florin

Situată pe versantul sudic al Munților Parâng, la 1600 înălțime, Rânca este stațiunea turistică aflată la cea mai mare altitudine din România. Zona turistică Rânca dispune de un potențial turistic și sportiv deosebit, fiind considerată centrul drumețiilor din Parâng. Este traversată de DN 67C, Transalpina, care este cea mai înaltă sosea din România, având punctul cel mai înalt în Pasul Urdele (la 2. 145 m). Accesul în Rânca se face pe Transalpina, sau DN 67C Bengești (Gorj) – Șugag (Alba), drum modernizat și bine întreținut până în stațiune chiar și iarna. În timpul ierni, însă, Transalpina este închisă, iar la Rânca se poate urca doar dinspre Novaci.

Trasee montane în apropiere de stațiunea Rânca În zona stațiunii Rânca, peisajele sunt cu adevărat superbe, iar traseele montane din această zonă îi pot cuceri cu frumusețea lor și pe cei mai exigenți turiști.

  • Cabana Rânca – Vârful Păpușa – Curmătura Oltețului. Marcaj: triunghi roșu, șosea și potecă nemarcată. Timp de mers: 5 ore.
  • Cabana Rânca – Muntele Urdele – Valea Iezerul – Cabana Obârșia Lotrului. Marcaj: triunghi roșu, bandă roșie, apoi triunghi roșu. Timp de mers: 7 ore.
  • Novaci – Valea Gilortului – Cabana Rânca. Traseul merge pe drumurile forestiere din Valea Gilortului. Timp de mers: 7-8 ore.
  • Novaci – Muntele Cerbu – Cabana Rânca. Marcaj: triunghi roșu. Timp de mers: 4-5 ore.
  • Baia de Fier – Cabana Peștera Muierii. Marcaj: traseu pe șosea modernizată. Timp de mers: 45 minute
  • Cabana Voievodu – Poiana Muierii – Cabana Obârșia Lotrului. Marcaj: triunghi roșu. Timp de mers: 6-7 ore.
  • Cabana Obârșia Lotrului – Groapa Seacă – Vârful Capra – Poiana Muierii – Cabana Voievodul. Marcaj: șosea, apoi potecă nemarcată, după care triunghi roșu. Timp de mers: 9-10 ore.
  • Lacul Câlcescu – Piatra Tăiată – Vârful Mohorul – Muntele Păpușa – Cabana Rânca. Marcaj: bandă roșie, triunghi roșu, apoi șosea. Timp de mers: 6-7 ore.
  • Curmătura Oltețului – Cheile Oltețului – Polovragi. Potecă nemarcată, drum forestier. Timp de mers: 5 ore.

 

S-ar putea sa-ti mai placa

Acest site utilizeaza cookie-uri pentru a va oferi cea mai buna experienta de utilizare posibila. Apasand butonul "Accepta" sunteti de acord cu termenii si conditiile noastre.
Conditii de Confidentialitate | Termeni si conditii | Politica de fisiere cookies Accepta